NĂZUINŢĂ VECHE...

 De-a lungul anilor, Craiova a fost menţionată ca un centru comercial înfloritor, în care se dezvoltă şi se diversifică meşteşugurile. În jurul Băniei, se stabilesc tot mai mulţi boieri şi slujbaşi, aşa încât negustorii şi meşteşugarii craioveni se găsesc în faţa unei clientele numeroase, bogate şi cu diverse cerinţe comerciale.

În prima jumătate a secolului al XlX-lea, îl întâlnim, printre cei mai activi negustori ai Craiovei, pe Dimitrie Aman, tatăl cunoscutului pictor craiovean Theodor Aman. Documente de arhivă, datând din anul 1831, amintesc de existenţa la Craiova a 988 neguţători şi meşteşugari şi 595 de prăvălii.

Pentru populaţia Olteniei, în condiţiile unei vieţi economico-sociale tot mai active, nevoia de instrucţie este evidentă. Oltenia avea puţine şcoli, iar o discuţie despre ideea de universitate ne invită să nu uităm Proclamaţia de la Izlaz. În evenimentele revoluţiei de la 1848 din Ţările Româneşti, oraşul Craiova şi Oltenia, în general, cu oamenii din acea vreme, ocupă un loc important. Pe teritoriul Olteniei a izbucnit revoluţia, iar ʺConstituţiaʺ revoluţiei de la 1848, cunoscută în istorie drept ʺProclamaţia de la Izlazʺ, cuprindea, în afară de revendicări de ordin politic şi social, şi probleme ale dezvoltării învăţământului românesc.

Proclamaţia de la Izlaz a fost citită de două ori în Oltenia: prima dată la Izlaz, la 9 iunie, atunci când a izbucnit revoluţia, şi a doua oară la Craiova, în ziua de 13 iunie, cu ocazia sosirii Guvernului Provizoriu în Cetatea Băniei. Din Guvernul Provizoriu a făcut parte şi Costache I. Romanescu, unchiul lui Nicolae P. Romanescu personalitate marcantă a Craiovei în perioada 1885-1931.

ʺLa Craiova, în ziua de 13 iunie, în aclamaţiile entuziaste ale craiovenilor intră în sala de examene a Şcolii Centrale, azi Liceul Carol I, membrii Guvernului Provizoriu. Aici, la tribună, Ion Heliade Rădulescu a citit cu solemnitate Proclamaţia de la Izlaz. Întrucât afară, în faţa şcolii, se afla o mulţime entuziastă, inclusiv elevi ai şcolii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, pentru toţi aceştia profesorul Ioan Maiorescu (tatăl lui Titu Maiorescu), suit într-un pom, a citit Proclamaţia care, între altele, cerea învăţătură pentru toţi egală, progresivă... după facultăţile fiecăruia, fără nicio plată, şi înfiinţarea a două universităţi: una la Bucureşti şi alta la Craiovaʺ. (Nicolae A. Andrei, «File din istoria dezvoltării învăţământului în oraşul Craiova după 1821», în Rezonanţe culturale oltene, Craiova, 1971, pg. 309).

ʺSfârşitul de secol XIX şi începutul de secol XX impun în urbea craioveană personalitatea lui Nicolae P. Romanescu, un visător cu privirea aţintită către viitor, dar care nu se desprindea de trecut. A fost personalitatea care a influenţat în mod spectaculos viaţa Craiovei, dăruindu-i dragostea, inteligenţa şi energia sa. O atenţie specială a acordat problemelor educaţionale, socotind şcoala o prioritate naţională. A susţinut înfiinţarea şi dotarea şcolilor normale de învăţători, crearea atelierelor şcolare, organizarea unui tip nou de şcoală de fete, dezvoltarea şcolilor de meserii.ʺ (Elvira Ecaterina Ivănescu, «Casa Romanescu», Editura Universitaria, Craiova, 2003, pg. 14-16).

Este unanim recunoscut faptul că timpul cuprins între 1898-1914 a marcat saltul calitativ al Craiovei, modernizarea în sens european, recunoaşterea ca oraş civilizat de tip occidental. Craiova a simţit efectul dinamismului cu care au acţionat intelectualii, comercianţii, meşteşugarii şi chiar agricultorii olteni.La acel început de secol, pe Calea Unirii, casele se înălţau vertiginos, pe când Craiova avea 50.000 de locuitori, iar burghezia locală era dornică să-şi etaleze puterea financiară.Trecută, deopotrivă, prin urcuşurile şi coborâşurile vremii, Craiova se face remarcată prin instrucţia pe care o primesc tinerii cuprinşi în învăţământul gimnazial şi liceal. Din păcate, nici un absolvent de liceu nu are şansa să urmeze studiile universitare la Craiova. Câţiva se îndreaptă către marile oraşe din Franţa, Belgia, Germania şi Austria. Mai mulţi îşi găsesc împlinirea visului de studiu universitar la Bucureşti.

 Din zbuciumul vremurilor se ridică noi susţinători de înfiinţare a unei universităţi la Craiova. La loc de frunte trebuie aşezat elevul şi profesorul Liceului Carol I, Constantin D. Fortunescu. Apreciat ca unul dintre principalii animatori culturali ai Craiovei, C.D. Fortunescu depune eforturi, vreme de mulţi ani, pentru înfiinţarea unei Academii Comerciale la Craiova. În articolul ʺEste necesară o mişcare pentru înfiinţarea Academiei comerciale la Craiovaʺ, din revista «Viaţa nouă», reputatul profesor craiovean scria: ʺO instituţie ca Academia comercială ar ridica oraşul nu numai din punct de vedere moral, ci şi materialʺ. Situat pe acelaşi plan ideatic, Ion Bianu, preşedintele Academiei Române, sublinia într-un memoriu adresat guvernului în anul 1941 că ʺ ... în ciuda numărului locuitorilor şi a aşezării sale geografice, Oltenia n-are astăzi nici un aşezământ de grad universitarʺ.

Cel de-al doilea Război Mondial izbucnise şi dezvoltarea economică înregistrată în 1938 se topea ca un bulgăre de gheaţă căzut în plină vară. Din nou vremuri aspre. Se încheie pacea şi după doi ani a venit, în sfârşit, aprilie 1947, când se ivesc zorile unei universităţi craiovene.

 ÎMPLINIRE TÂRZIE...

 Oamenii de cultură şi politicienii din Oltenia acelor ani au făcut demersuri insistente de înfiinţare a unei universităţi la Craiova. S-a intervenit la toţi factorii de decizie, s-a apelat la toţi oltenii plecaţi de acasă şi aflaţi în funcţii de răspundere la Bucureşti. În acest demers, cei mai insistenţi au fost profesorii de liceu din Craiova. Mai multe documente amintesc de prezenţa activă a unor directori şi profesori de la liceele: Carol I, Fraţii Buzeşti, Elena Cuza, Gheorghe Chiţu, Ferdinand I.

Petre Gigea-Gorun (în «Oameni şi evenimente craiovene», Editura Fundaţiei Scrisul Românesc, Craiova, 2001, pg. 206) consemnează: ʺCraiova era un oraş mic spre mijlociu şi numele unor asemenea oameni erau cunoscute şi respectate. Aşa de exemplu, printre cei ce au militat pentru o universitate la Craiova, preluând ştafeta înaintaşilor, au fost profesorii Miltiade Ioanid, Iancu Cioică, Nicolae Cosmoc, Vasile Bardan, Barbu Cocoş, Constantin D. Papastate, Marin Dumitru. Lor trebuie să-i alăturăm şi pe omul de ştiinţă C.S. Nicolăescu Plopşor, academicianul de mai târziu, Pompiliu Nicolau, Petre Pandrea, Constantin D. Fortunescu, generalul Nicolae Cambrea, dr. docent Mihail Cânciulescu, mitropolitul Olteniei Firmilian, Ştefan Voitec, Traian Săvulescu, Ilie Murgulescu, Ion Lungu, Neculce Popescu, Gheorghe Stancoveanu.ʺ

La începutul anului 1947, Ministerul Educaţiei Naţionale, susţinându-se pe intervenţiile oficiale ale craiovenilor şi ale prietenilor acestora, a întocmit un ʺProiect de lege pentru înfiinţarea si organizarea Universităţii şi a Eforiei ei la Craiovaʺ.

Proiectul legii a primit avizul nr. 63 din şedinţa din 18 martie 1947 a Comisiei de învăţământ şi, la 5 aprilie 1947, Adunarea Deputaţilor îşi dă votul de aprobare cu majoritate covârşitoare, numai trei deputaţi fiind împotrivă.

Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei este promulgată de Regele Mihai I la 21 aprilie 1947, care menţionează:  

Mihai I

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională, Rege al României,

La toţi de faţă şi viitori, sănătate;

Adunarea Deputaţilor a votat şi adoptat, iar Noi sancţionăm ce urmează:

LEGE,Pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei  

Din textul legii de mai sus, vom menţiona conţinutul celui de-al doilea articol:ʺArt. 2. Universitatea din Craiova va funcţiona, deocamdată, cu următoarele Facultăţi:

a)Facultatea de Medicină Umană;

b)Facultatea de Medicină Veterinară;

c)Facultatea de Ştiinţe Economice, Comerciale şi Cooperatiste;

d)Facultatea de Agronomie.ʺ

Va funcţiona ʺdeocamdatăʺ cu cele patru facultăţi a alimentat speranţa că, în curând, vor fi înfiinţate şi alte facultăţi. Nu a fost să fie aşa. Speranţa se transformă în decepţie, deoarece, în loc de patru facultăţi, vor fi două.

În urma activităţii şi a demersurilor Consiliului General al Eforiei Universitare, şi-a deschis cursurile Institutul Agronomic ʺTudor Vladimirescuʺ, cu Facultatea de Agronomie şi Facultatea de Mecanizarea Agriculturii. Oltenii constată că au un institut, dar nu au o universitate.

Cei care îşi legaseră speranţe de universitate la Craiova vor trebui să mai aştepte scurgerea timpului. Şi de această dată, oltenii nu s-au descumpănit şi, odată cu trecerea anilor, se simţea o mişcare culturală, o atmosferă intelectuală în continuă creştere.

Dorinţa oltenilor de a avea universitate la Craiova era nestăvilită. Institutul Agronomic, Institutul de Maşini şi Aparate Electrice (înfiinţat în anul 1951) şi Institutul Pedagogic de doi ani (înfiinţat în anul 1953 şi transformat în anul 1959 în institut de trei ani) erau prea puţin. În anii ‘60, vocile devin tot mai ridicate şi persistente: ʺVrem universitate la Craiovaʺ.

- Maestre Arghezi, a intervenit Iancu Jianu, noi vrem universitate la Craiova. Am venit la dumneavoastră cu inima deschisă să ne ajutaţi.

-  Cum să vă ajut? a vorbit zâmbind Arghezi.

- Cu condeiul. Să scrieţi Dumneavoastră un articol şi să creaţi universitate la Craiova. Ştim noi ce putere aveţi în condei...

- Bine, a zis Arghezi... să mă gândescʺ

Şi poetul Tudor Arghezi s-a gândit. A scris articolul Ascultă Oltule, Măria Ta, publicat în «Gazeta Literară» din 11 februarie 1965. În acest articol, Tudor Arghezi, după ce face o comparaţie între ceea ce a dat şi a primit Oltenia, atrage atenţia că Olteniei îi lipseşte ceva, şi că cel care e în măsură să întemeieze la Craiova o Universitate este ... Socialismul. Aici, Maestrul a găsit formula măgulitoare pentru cei care hotărau ce trebuie împlinit.

Semnalul dat de Tudor Arghezi a fost de natură să trezească multe conştiinţe locale şi naţionale. După o jumătate de an, ziarele din 26 august 1965 anunţau înfiinţarea Universităţii din Craiova, începând cu anul universitar 1966 -1967. În componenţa universităţii au fost menţionate şapte facultăţi, pe locul patru fiind Facultatea de Ştiinţe Economice.

PESTE 45 de ani de învăţământ superior economic la Craiova

Este 4 octombrie 1966 şi perimetrul Teatrului Naţional din Craiova, azi Teatrul Liric, se transformă într-o mare de oameni. În sala teatrului are loc deschiderea anului universitar 1966-1967. La prezidiu, preşedintele Consiliului de Stat, Chivu Stoica, şi foarte multe personalităţi ale timpului. Cuvântul de deschidere aparţine rectorului Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Marius Preda, care, cu emoţie, va menţiona că România are acum cinci universităţi. Urmează ministrul învăţământului, academicianul Ştefan Bălan. Acesta, în intervenţia sa, se va referi şi la faptul că ʺ... înfiinţarea unei cetăţi a ştiinţei şi culturii este de acum un deziderat împlinit al aspiraţiilor care au încolţit în inimile oltenilor încă din anul 1848, cuprinse în Proclamaţia de la Izlazʺ. La deschiderea primului an academic al Universităţii din Craiova participă şi o parte din studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice.

În ziua de 5 octombrie 1966, primii 166 de studenţi, în majoritate olteni, trec pragul facultăţii de Ştiinţe Economice din Craiova. Sunt întâmpinaţi de prof. univ. dr. Constantin Botea, decanul facultăţii, şi de un corp profesoral alcătuit din câteva cadre didactice. Studenţii au fost înscrişi la forma de învăţământ de zi la una dintre cele trei secţii (specializări): Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor; Contabilitate; Economia agriculturii.