AL CICNCILEA DECENIU: 2006 - 2016
În primele săptămâni ale anului 2006-2007, Consiliul profesoral al facultăţii lansează o dezbatere despre dimensiunea ofertei educaţionale. Dezbaterea va fi centrată pe atributele intrări-ieşiri. În acest context, se analizează atât oportunităţile rezultate din creşterea intrărilor, cât şi riscurile scăderii calităţii educaţiei. Voinţa şi dorinţa de a găsi o soluţie bună la atributele intrări-ieşiri au orientat Consiliul facultăţii să analizeze modul în care programele de studii sunt bine definite, planificate, aplicate şi evaluate.
De aici înainte, facultatea va fi preocupată să îndeplinească funcţii noi şi să facă faţă unor presiuni contradictorii. Dacă se va orienta spre creşterea numărului de studenţi, va obţine un plus de venituri. Pornind din acest punct, strategia de creştere a numărului de studenţi va "lovi" cu o forţă din ce în ce mai mare în obiectivele educaţiei.
De aceea, interesul pentru venituri nu trebuie să se producă în detrimentul importanţei acordate calităţii educaţiei. Generarea unei soluţii bune la atributele intrări-ieşiri impun facultăţii să analizeze modul în care programele de studii sunt definite, planificate, aplicate şi evaluate.
Abordând continuu aspectele esenţiale ale calităţii educaţiei, vom descoperi că rezultatele studenţilor sunt profund influenţate de climatul sau spiritul particular al facultăţii noastre. Sintetizând idei, atitudini din experienţele valoroase ale altor facultăţi, vom reuşi să oferim educaţie de calitate fară creşterea costurilor. înţelegerea ideii că acţiunile profesorilor trebuie îndreptate şi asupra lor, pentru a se transforma în profesori creativi, ne cere, între altele, să acordăm mai multă atenţie utilizării eficace a resurselor şi recurgerii la noi tehnologii pedagogice.
Evidenţele anului universitar 2006-2007 confirmă că trendul evoluţiei noastre a fost, în ultimii 16 ani, continuu ascendent. La 1 octombrie 2007, facultatea număra peste 7200 studenţi la licenţă, aproape 2200 studenţi la programele de master şi 149 studenţi doctoranzi. Corpul profesoral era reprezentat de 143 cadre didactice: 46 profesori, 26 conferenţiari, 50 lectori, 15 asistenţi şi 6 preparatori. Aveau titlul de doctor în eonomie 109 cadre didactice.
După un an şi jumătate de căutări, facultatea a ofertat în anul universitar 2009-2010 următoarele programe de studiu pentru licenţă: Economie generală şi comunicare economică; Economie şi afaceri internaţionale; Management; Marketing; Economia comerţului, turismului si serviciilor; Contabilitate şi informatică de gestiune; Finanţe şi bănci; Statistică şi previziune economică; Informatică economică; Administrarea afacerilor. Planurile de învăţământ ale celor 10 programe de studiu au urmărit ca primul an să asigure studenţilor cunoştinţele fundamentale necesare dezvoltării, în următorii doi ani, a competenţelor de gestiune economică specifice organizaţiilor publice şi corporaţiilor.
Pentru ciclul de master, în anul universitar 2009-2010, au fost lansate 21 programe de studiu. Programele de master asigură aprofundarea în domeniile de licenţă sau în domeniile apropiate si dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică.
Aceste programe constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale. Programele de master ofertate de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor sunt compatibile cu programele întâlnite în curricula universităţilor europene şi nord-americane.
Şcoala Doctorală în Stiinte Economice a urmărit, în perioada 2006-2010, să realizeze trei obiective: reajustarea planului de învăţământ, redactarea şi susţinerea rapoartelor de cercetare ştiinţifică în conformitate cu standardele internaţionale de calitate si pregătirea tezelor de doctorat într-un nou format.
Planul de învătământ al scolii doctorale, elaborat pentru anul universitar 2006-2007, a fost subordonat dezvoltării cunoaşterii atât în domenii de stiintăcomplementare, cât şi în domeniul de ştiinţă în care se elaborează teza de doctorat.
Cercetarea ştiinţifică în perioada 2008-2011, stimulată de vârful colaborării interuniversitare din anii 1992-1996, prezintă dimensiuni apreciabile în direcţiile: implicării corpului profesoral în abordarea proiectelor obţinute prin competiţie (pe bază de granturi), "producţiei" de carte didactică şi ştiinţifică, participării cu studii şi conferinţe în spaţiul national si international si vizibilităţii cadrelor didactice tinere în cercetarea ştiinţifică şi participarea la conferinţe internaţionale.
Vizibilitatea cercetătorilor tineri, stimulată de contribuţia adusă la câteva granturi şi de prezenta la conferinţe internaţionale, este notabilă.
De la 7,54% cât a fost ponderea tinerilor cercetători (persoane care nu depăşesc vârsta de 35 ani) în anul 2008, se ajunge la 18,6% în anul 2010. îndrăzneala tinerilor cercetători a fost stimulată de organizatorii seminariilor ştiinţifice şi conferinţelor anuale ale facultătii, întotdeauna având participare internaţională.
Calitatea atinsă în cercetare s-a reflectat în toate activitătile desfasurate la nivelul facultătii. O confirmare a acestui fapt se concretizează în 2009 prin obţinerea de către Facultate a certificării sistemului de management al calităţii în conformitate cu standardul SR EN ISO 9001/2008.
Anterior: Al patrulea deceniu: 1996 - 2006 |