1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Prezentare Relatii Internationale

Pentru perioada 2016 – 2020, obiectivele și acțiunile Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor în domeniul Relații Internaționale derivă din “Programul Prorectoratului Relații Internaționale” cuprins în Planul Strategic 2016 – 2020, care are ca scop fundamental edificarea Universității din Craiova drept un partener academic internațional, euro-atlantic, prin diversificarea ofertei educaționale și de cercetare. Afirmarea unei identități puternice trebuie să fie scop strategic al Universității din Craiova pe termen mediu. Cadrele didactice și studenții trebuie să-și redescopere universitatea în virtutea unor strategii moderne de branding extern și intern.

Toate aceste deziderate se vor concretiza prin adoptarea și aplicarea obiectivelor strategice și direcțiilor de acțiune:

1.Creșterea vizibilității internaționale, obiectiv concretizat prin:

  1. Contribuția la dezvoltarea structurii instituționale de prezentare a UCv și, implicit, a FEAA în străinătate și de promovare a punctelor sale de atractivitate, prin participarea facultății la expoziții și târguri internaționale;
  2. Creșterea gradului de internaționalizare a studiilor și activităților, încurajându-se și susținându-se mobilităților internaționale ale studenților, cadrelor didactice și personalului administrativ, prioritate acordându-se celor aflați la prima mobilitate;
  3. Integrarea FEAA în rețele regionale și internaționale pe domenii de interes specifice;
  4. Promovarea Programului Erasmus+ și a Acțiunilor Cheie 2, 3 cu scopul creșterii numărului de proiecte în care facultatea este coordonator sau partener.

2.Internaționalizarea ofertei educaționale, concretizat prin:

  1. Analiza fezabilității inițierii creării și dezvoltării de noi programe de studiu cu predare în limbi de circulație internațională;
  2. Susținerea programelor de studii derulate în limbi străine și atragerea de profesori invitați de la universități din străinătate prin programede visiting professor între facultate și facultăți partenere;
  3. Inițierea demersurilor pentru atragerea studenților străini din spațiul UE și extraeuropean;
  4. Dezvoltarea proiectelor doctorale în co-tutelă cu universități din străinătate;
  5. Inițierea demersurilor pentru accesarea mobilităților doctorale si postdoctorale.

3.Implicarea FEAA în procesul de repoziționare a Universității din Craiova ca universitate multiculturală, prin intensificarea colaborărilor cu Bulgaria, Polonia, Macedonia, Turcia, Grecia, Albania.

4.Dezvoltarea colaborărilor internaționale în cadrul programului ERASMUS+, prin:

  1. Dezvoltarea parteneriatelor bilaterale și, implicit, creșterea numărului de mobilități ale studenților și cadrelor didactice/administrative;
  2. Menținerea și valorificarea acordurilor Erasmus+ existente;
  3. Extinderea colaborărilor bilaterale sub egida programului Erasmus+ către Marea Britanie și țările scandinave, dar și către țări partenere ale programului Erasmus+;
  4. Încurajarea participării personalului facultății la proiecte internaționale de tipul Erasmus+.

5.Dezvoltarea colaborărilor internaționale (în afara programului Erasmus+), prin menținerea relațiilor naționale și internaționale existente ale FEAA, precum și încheierea de noi acorduri inter-instituționale.

6.Creșterea numărului de mobilități inbound, prin

  1.  Dezvoltarea competențelor lingvistice ale cadrelor didactice, personalului administrativ și ale studenților;
  2. Dezvoltarea și internaționalizarea serviciilor suport pentru studenții internaționali în ceea ce privește capacitatea personalului FEAA de a comunica în limba engleză, disponibilitatea în limba engleză a informațiilor și a documentelor instituționale de interes;
  3. Participarea la evenimente de specialitate și diseminarea ofertei educaționale în rețeaua de parteneri;
  4. Actualizarea ofertei educaționale a FEAA la nivelul programelor cu predare în limbă străină.

7.Creșterea numărului de mobilități outbound, prin:

  1. Creșterea numărului de mobilități efectuate de studenții FEAA înscriși la programe de master și doctorat (prin Programul Erasmus+ sau alte programe/ proiecte de mobilitate);
  2. Creșterea numărului de mobilități de formare efectuate de personalul FEAA – cadre didactice și personal administrativ (prin Programul Erasmus+ sau alte programe/ proiecte de mobilitate).

8.Organizarea de evenimente cu deschidere internațională, prin organizarea și susținerea conferinței internaționale și a altor evenimente științifice, organizate la nivelul FEAA.

9.Optimizarea paginii dedicate relațiilor internaționale de pe site-ul facultății, prin actualizarea și restructurare cu informații coerente, reale și la zi, în limba română și limbi de circulație internațională.

 

Contact

Documente Relații internaționale

ADMISSION PROCEDURES FOR THE NON-EU STUDENTS (self-sponsored), BACHELOR’S (BA),MASTER’S (MA) AND POSTGRADUATE/PhD LEVELS

List of courses available in english

Regulament privind organizarea mobilităților ERASMUS+ OUTGOING în cadrul FEAA, UCV

Share

Utilizam fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna, prin personalizarea continutului si pentru a analiza traficul website-ului. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord