1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Lect. univ. dr. Tudorescu Nicolae
Management - Marketing şi Administrarea Afacerilor

Instituția/Facultatea Ciclul Specializarea Perioada Diploma obținută
 Universitatea de vest Timişoara      Doctor în management  1999 - 2004  
 Academia de Studii Economice Bucuresti – Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale    Comerţ Exterior  1994 - 1998  Economist/Specializarea comerţ exterior
 Institutul pentru Dezvoltare Economică Viena – Austria    Curs management (investiţii, finanţare, calculaţia costurilor, controlling)  21.01.1999 – 08.10.1999  
         
         
Instituția Perioada Gradul didactic obținut / Calificarea obținută Activități desfășurate
Universitatea din Craiova – Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin  2006 - Prezent Sef lucrari

- Sustinerea cursurilor si seminariilor din cadrul Catedrei de management la disciplinele:  Strategii manageriale de firmă; Comunicare şi negociere în afaceri; ManagementulIMM ;

-Elaborarea suporturilor de curs ;

-  Evaluarea studenţilor.

 Camera de Comert şi Industrie a României  2013-Prezent  Vicepresedinte

Reprezentant al Camerei Naţionale la reuniunile Camerelor Judeţene în câte  două regiuni de dezvoltare;

- Participarea la acţiunile la care Camera Naţională este solicitată la nivel de  conducere;

- Asigură coordonarea structurilor organizatorice ale Camerei Naţionale, conform  Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi Organigramei.

SH Porţile de Fier, 

Septembrie 2012 - Prezent  Director sucursala

- Stabilirea obiectivelor generale şi specifice de dezvoltare ale sucursalei  în  concordanţă cu strategia de dezvoltare a societăţii  aprobată de consiliul de  administraţie;

- Elaborarea de propuneri pentru bugetul sucursalei şi pe proiecte;

- Reprezentarea sucursalei în relaţiile protocolare cu furnizorii, clienţii şi alte  organisme cu impact real/potenţial asupra rezultatelor sucursalei;

- Asigurarea managementului sucursalei;  

- Asigurarea reţelei de relaţii necesare dezvoltării activităţii sucursalei şi  societăţii;

 Camera de Comert, Industrie si Agricultura Mehedinti

Mai 2000 - Prezent Presedinte

 -Conduce activitatea Camerei şi duce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale ;

- Reprezentant al CCIA Mehedinţi în raport cu  organizaţiile  guvernamentale şi  neguvernamentale  din ţară şi străinătate;

- Dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile, instituţiile publice, organizaţiile internationale, ONG-uri,  persoane juridice private ; stabilirea domeniilor de cooperare cu alte instituţii şi organizaţii de profil din ţară şi străinătate; Coordonarea programelor de finanţare, de formare şi dezvoltare profesională ale Camerei.

 Camera de Comert, Industrie si Agricultura Mehedinti Decembrie 1998 - Mai 2000 Vicepresedinte

 - Sprijinirea si desfăşurarea de activităţi de cercetare–dezvoltare, în  interesul comunităţii de afaceri;

Elaborarea strategiilor de dezvoltare şi stabilirea măsurilor pentru realizarea  acestora.

Primaria Municipiului Drobeta Turnu Severin Februarie 2008 - Iunie 2008 Viceprimar - Exercitarea atribuţiilor ce îi sunt delegate de către primar şi Consiliul Local

 Societatea Comercială de Producere a Energiei in Hidrocentrale - Hidroelectrica Bucuresti  S.A. -  Filiala pentru Reparatii si Servicii Hidroserv - Portile de Fier S.A

 Iulie 2009 - Octombrie 2009  Director

 - Implementarea planului de afaceri al companiei;

-  Stabilirea obiectivelor specifice pentru fiecare departament;  

- Negocierea  şi administrarea contractelor cu partenerii cheie ai companiei (furnizori, clienti); 

-  Reprezentarea companiei  în cadrul întâlnirilor la nivel înalt,  cu  autorităţile, grupurile de afaceri şi potenţialii parteneri.

N/A

1999 - 2004          Doctor în management - Universitatea de vest Timişoara 

1994 - 1998    Economist/Specializarea comerţ exterior - Academia de Studii Economice Bucuresti – Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, specialitatea Comerţ Exterior

21.01.1999 – 08.10.1999 - Curs management (investiţii, finanţare, calculaţia costurilor, controlling)-  Institutul pentru Dezvoltare Economică Viena – Austria

-Bune competenţe de comunicare dobândite prin experienţa proprie Preşedinte  si director ;

-Capacitate de argumentare şi convingere, participând la seminarii şi dezbateri pe diferite teme de interes, organizate de diverse instituţii;

-Abilitatea de a conduce, iniţiativă, atitudine favorabilă pentru munca în echipă, capacitate de egociere;

-Leadership ;

-Spirit organizatoric, capacitatea de planificare, coordonare şi control,  disponibilitate la schimbare;

 -Previziune, delegarea sarcinilor  dobândite în cadrul posturilor ocupate;

-Capacitatea de a motiva si convinge angajaţii, spirit de cooperare, flexibilitate in gândire, medierea  

  conflictelor, diplomaţie;

-O bună cunoaştere a instrumentelor Microsoft Office.

Recunoscute CNCSIS

Autor a 9 (nouă) lucrări de specialitate:

                 - Tehnici de negociere în afaceri, 2002;

                 - Managementul prestaţiei turistice, 2002;

                 - Rolul Camerelor de Comerţ şi Industrie în dezvoltarea IMM, 2004;

                 - Întreprinderile mici şi mijlocii în România, 2005;

                 - Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii din  România, 2005;

                 - Comunicare şi negociere în afaceri, 2006;

                 - Strategii manageriale de firmă, 2007 ;

                 - Responsabilitatea socială a întreprinderilor, 2009;

                 - Corporate Social Responsibility in the Post-Communist Countries, 2009.

(Selecție)

Nr. crt. Grant/Proiect Statut în echipa de cercetare Perioada Statut proiect Tip proiect
           
           
           
           

- Participări la manifestări ştiinţifice – 150, din care internaţionale 110;

 Vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a  României;

 Membru Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României;

 Membru Asociaţia Oamenilor de Afaceri Mehedinţi


Utilizam fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna, prin personalizarea continutului si pentru a analiza traficul website-ului. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord