1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Departamentul Finanțe, Bănci și Analiză Economică

PREZENTARE

 Scurt istoric

Departamentul Finanțe, Bănci și Analiză Economică s-a constituit în mai 2011. În cadrul departamentului, s-au reunit membrii catedrei de Finanțe a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, colectivul de Analiză economică din cadrul catedrei de Analiză, Statistică și Previziune Economică şi colectivele de Finanțe și respectiv, Analiză economică din cadrul Catedrei de Finanțe, Contabilitate și Informatică din Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin.

Catedra de Finanțe a funcţionat din 1990, când s-a constituit prin reorganizarea catedrei de Contabilitate, Finanțe și Analiză Economică (care a funcţionat în perioada 1966-1989).

În timp, la conducerea catedrelor şi, ulterior, a departamentului s-au succedat: conf. univ. George Bădescu, conf. univ. dr. Aurel Brânzan, prof. univ. dr. Petre Stavre, conf. univ. dr. Ion Mareși, conf. univ. dr. Dan Mihail Trandafir, prof. univ. dr. Marin Oprițescu, prof. univ. dr. Florea Radu, prof. univ. dr. Nicolae Sichigea, conf. univ. dr. Daniel Cîrciumaru.


Domenii acoperite de departament

Departamentul coordonează programe de studii la ciclurile de studii universitare de licenţă și master în domeniul Finanțe:

  • - la ciclul licenţă: programul de studii Finanțe și Bănci
  • - la ciclul master: programele de studii: Finanțe şi Administrarea Afacerilor; Analiza și Evaluarea Financiară a Organizațiilor.

Conducători de doctorat

Membrii Departamentului FBAE sunt conducători de doctorat în trei domenii de doctorat:

            Domeniul de doctorat Finanțe:

  • Prof. univ. dr. Cristi Spulbăr
  • Prof. univ. dr. Dorel Berceanu
  • Prof. univ. dr. Roxana Bădârcea
  • Conf univ. dr. Alina Georgiana Manta
  • Conf. univ. dr. Nicoleta Mihaela Doran
  • Conf. univ. dr. Cristi Valeriu Stanciu
  • Conf. univ. dr. Dalia Simion
  • Conf. univ. dr. Narcis Mitu

            Domeniul de doctorat Contabilitate:

  • Prof. univ. dr. Marian Siminică
  • Conf. univ. dr. Mirela Sichigea

            Domeniul de doctorat Economie:

  • Prof. univ. dr. Mirela Cristea 

MISIUNE

Misiunea asumata de departament

Departamentul Finanțe, Bănci și Analiză Economică are ca misiune centrală desfăşurarea la cel mai înalt nivel calitativ a activităţilor de cercetare şi învăţământ circumscrise domeniului ştiinţific Finanțe.

Performanţa în cercetare vizează promovarea unei cercetări ştiinţifice de profil, competitivă pe plan naţional şi internaţional, urmărind realizarea de publicaţii recunoscute pe plan internaţional şi naţional, creşterea vizibilităţii cercetătorilor pe plan naţional şi internaţional, prin diseminarea rezultatelor cercetării şi sprijinirea mediului de afaceri în găsirea celor mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă în realizarea obiectivului de creare de valoare.

În plan educaţional, departamentul are în vedere formarea de specialişti cu pregătire superioară în domeniile: bancar, bursier, al asigurărilor, al finanţelor private și publice, prin crearea, dezvoltarea şi perfecţionarea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor studenţilor şi angajaţilor din organizaţii. Prin realizarea unei legături permanente cu mediul de afaceri, se urmărește crearea abilităţilor personale şi de relaţionare ale studenților, astfel încât să fie capabili să-şi stabilească şi să-și atingă propriile obiective, să satisfacă nevoile şi dorinţele angajatorilor şi să se implice la nivel societal în rezolvarea problemelor comunităţii.

 CERCETARE

Departamentul editează, bianual, revista Finanțe. Provocările viitorului, indexată BDI.

Din colegiile redacţionale şi consiliile ştiinţifice ale mai multor reviste internaționale și naţionale fac parte mai multe cadre didactice membre ale departamentului. 

Planul de cercetare ştiinţifică al Departamentului FINANŢE, BĂNCI ȘI ANALIZĂ ECONOMICĂ

        Centre de cercetare, asociaţii profesionale ştiinţifice la care personalul departamentului are membri

Membrii departamentului fac parte din Centrul de Cercetări Bancare și Financiare (CEBAFI), coordonat de către prof. univ. dr. Cristi Spulbăr, și din centrul de cercetare INCESA - Centrul pentru Cercetări Interdisciplinare în Științe Economice și Sociale (CIRESS).

Cadrele didactice din departament activează în cadrul unor organizaţii profesionale şi ştiinţifice prestigioase, precum:

  • - evaluatori în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS);
  • - Membri ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR);
  • - Membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR);
  • - Membri ai Asociaței Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

 

 


  • Ultimele informaţii despre departamentul FBAE

Share

Utilizam fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna, prin personalizarea continutului si pentru a analiza traficul website-ului. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord