Departamentul Statistică și Informatică Economică

PREZENTARE

 Scurt istoric

Departamentul Statistică și Informatică Economică s-a constituit în mai 2011. În cadrul departamentului s-au reunit membrii catedrei Informatică Economică a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova, o parte din membrii catedrei de Statistică, Analiză și Previziune şi membrii catedrelor de Economie, Management-Marketing din centrul universitar Drobeta Turnu Severin specializați în informatică și statistică economică.

 Catedrele de Informatică Economică și Statistică, Analiză și Previziune și-au desfășurat activitatea începând din 1990, când s-au constituit prin reunirea în colective distincte a profesorilor specializați în informatică economică, respectiv statistică și previziune, de la catedra de Finante și Contabilitate (care a funcţionat în perioada 1966-1989).

În timp, la conducerea catedrelor şi, ulterior, a departamentului s-au succedat: prof. univ. dr. Nicolae Mitroi, prof. univ. dr. Ion Ștefănescu, conf. univ. dr. Sorin Popa, conf.univ.dr. Amelia Bădică, respectiv prof. univ. dr. Lucian Bușe, prof. univ. dr. Radu Florea, conf. univ. dr. Costel Ionașcu.

 

Domenii acoperite de departament

 Departamentul coordonează programe de studii de licenţă şi master în domeniile Statistică și Informatică Economică.

 

Programe de studii gestionate de departament - licenţa, master

Departamentul coordonează, la nivel de licenţă, programele de studii: Statistică și Previziune Economică și Informatică Economică.

În ciclul de master coordonează programul de studii Managementul Afacerilor Electronice.

Conducători de doctorat

Prof. univ. dr. Vasile GEORGESCU

 

MISIUNE

Misiunea asumata de departament

Departamentul Statistică și Informatică Economică are ca misiune centrală desfăşurarea la cele mai înalt nivel calitativ a activităţilor de cercetare şi învăţământ circumscrise domeniilor ştiinţifice coordonate.

Viziunea programului de studiu Informatică Economică răspunde necesităţii de a forma viitorii economiști, specialiști în managementul sistemelor informatice, capabili să profeseze în mediul naţional şi internaţional, în România cât și în ţări din UE şi nu numai. Specializarea Informatică Economică pregăteşte specialişti cu un important orizont metodologic în domeniul tehnologiilor informaţionale, dar şi cu solide cunoştinţe economice. Această dublă specializare oferă studenţilor pregătirea interdisciplinară necesară, preponderent aplicativă, pentru ca ei să se încadreze perfect atât în domeniul economic, cât şi în cel informatic. Absolvenţii beneficiază de un bun plasament pe piaţa forţei de muncă, în cadrul diverselor firme, iar cunoştinţele dobândite în ciclul universitar de licenţă le permit să urmeze cursurile de masterat oferite în domeniu și anume programul de studii de master Managementul Afacerilor Electronice. Misiunea programului de studiu Informatică Economică este pregătirea unor specialişti de înaltă competenţă, care să contribuie la analiza și dezvoltarea de sisteme informatice eficiente la nivelul organizaţiilor în care se vor angaja, capabili să se descurce într-un mediu tot mai dinamic şi mai complex. Este o specializare provocatoare, orientată cu precădere pe proiecte și aplicații. Studiile universitare de licenţă asigură pregătirea de bază, cunoştinţele fundamentale de administrare a afacerilor, precum şi competenţele din domeniul tehnologiilor informaţionale specifice nivelului operaţional din cadrul companiilor. Capacitatea de abordare interdisciplinară a proceselor, activităţilor economice, precum şi a tehnologiilor şi sistemelor informatice de susţinere a acestora conduce la cristalizarea unor competenţe specifice analizei, modelării şi implementării sistemelor informaţionale pentru afaceri, administrării bazelor de date, proiectării şi implementării site-urilor Web, implementării unor sisteme informatice integrate pentru afaceri, precum și competenţe specifice managementului proiectelor de dezvoltare IT pentru mediul de afaceri.

Viziunea programului de studiu Statistică şi Previziune Economică răspunde necesităţii de a forma viitorii economiști, specialiști în statistică şi previziune, capabili să profeseze în mediul naţional şi internaţional, în România cât și în ţări din UE şi nu numai. Ca atare, viziunea programului de studiu poate fi formulată astfel: „acţionăm să formăm viitoarele generaţii de români apţi să acţioneze ca profesioniști în domeniul statisticii şi previziunii economice, competenţi şi competitivi pe plan internaţional, capabili să își îmbunătăţească viaţa şi lumea din jurul lor.” Misiunea programului de studiu Statistică şi Previziune Economică este de a forma specialişti în domeniile statistică şi previziune cu un înalt nivel de pregătire profesională capabili să facă faţă cerinţelor economiei contemporane și să desfășoare activitatea în instituţiile de profil sau în orice altă organizaţie în care sunt necesare prelucrări de date. Pregătirea studenţilor se înfăptuieşte prin parcurgerea unui număr de discipline obligatorii, opţionale şi facultative, conform curriculei şi programelor analitice anexate, dar şi prin efectuarea unor stagii de practică în cadrul unor agenţi economici cu care Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are în desfăşurare diferite parteneriate. Fundamentul programului de studiu Statistică şi Previziune Economică este așezat pe o viziune economică a lumii, atât la nivelul macroeconomic, al societăţii în ansamblul ei, cât si la nivelul microeconomic, cel al organizaţiilor, din toate domeniile vieţii economico-sociale. Din acest motiv, viitorul economist – statistician va înţelege mai bine procesele economice pe baza cărora funcţionează societatea, precum şi rolul pe care îl are fiecare organizaţie în procesul de creare a unei bogăţii mai mari şi de generare a unui standard de viaţă mai bun şi mai durabil pentru membrii societăţii.


 CERCETARE

Performanţa în cercetare s-a concretizat în producerea de publicaţii recunoscute pe plan internaţional şi naţional, creşterea vizibilităţii cercetătorilor pe plan naţional şi internaţional prin diseminarea rezultatelor cercetării şi sprijinirea mediului de afaceri în găsirea celor mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă şi crearea de valoare.

 Cele mai importante realizări ştiinţifice

În ultimii ani, membrii departamentului au elaborat pe cont propriu sau au participat în cadrul unor colective la elaborarea unor lucrări semnificative în domeniul statisticii și informaticii economice: Data Mining Aplications for Rink Detection, Editura IGI Global, 2010; FSP and FLTL framework for specification and verification of middle-agents, International Journal of Applied Mathematics and Computer Science, 2011;Expert System and Its Applications for a Sustainable Environment Management, Journal of Environmental Protection and Ecology (JEPE), 2011; Previziune microeconomică, Editura Universitaria, 2011; Statistică teoretică, Editura Universitaria, 2009; Informatică economică aplicată, Editura Universitaria, 2009; Bazele tehnolo­giei informaţiei, Editura Universitaria, 2009; Sisteme informatice aplicate în economie,Editura Universitaria, 2011.

Departamentul editează, semestrial, Revista Tinerilor Economişti. Revista este cotată B+ şi indexată BDI. Editorul şef al revistei este conf. univ. dr. Costel Ionașcu.

Din colegiile redacţionale şi comitetele ştiinţifice ale mai multor reviste naţionale fac parte mai multe cadre didactice. Prof. univ. dr. Vasile Georgescu este membru în Editorial Board of Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research. Conf. univ. dr. Costel - Marian Ionaşcu este editorul Revistei Tinerilor Economişti.


        Centre de cercetare, asociaţii profesionale ştiinţifice la care personalul departamentului are membri

Cadrele didactice din departament activează în cadrul unor organizaţii profesionale şi ştiinţifice prestigioase, din ţară şi din străinătate, astfel:

  • evaluatori în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (conf. univ. dr. Costel Ionașcu, prof. univ. dr. Carmen Radu, conf. univ. dr. Amelia Bădică, conf. univ. dr. Sorin Popa, conf. univ. dr. Anca Mehedințu, conf. univ. dr. Tomiță Vasile);
  • membri în cadrul departamentelor Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România (conf. univ. dr. Costel Ionașcu, conf.univ.dr. Răzvan Bușe);
  • prof. univ. dr. Vasile Georgescu este vicepreşedinte al International Association for Fuzzy - Set Management and Economic;
  • prof. univ. dr. Valentin Liţoiu și prof. univ. dr. Valentin Tărbujaru  sunt membri CECCAR filiala Dolj;
  • conf. univ. dr. Anca Mehedinţu este membru Camera Consultanților Fiscali din România;
  • prof. univ. dr. Valentin Tărbujaru este membru ANEVAR;
  • prof.univ.dr. Valentin Lițoiu, prof.univ.dr. Carmen Radu, conf.univ.dr. Amelia Bădică, conf.univ.dr. Costel Ionașcu sunt membri în cadrul Centrului de Cercetare/Dezvoltare de Aplicații Multimedia, reacreditat CNCSIS;
  • mare parte din membrii departamentului activează în cadrul Centrului de Cercetări în Economie şi Administrarea Afacerilor.
 

 


Ultimele informaţii despre departamentul SIE

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue, we’ll assume that you are happy to receive all the cookies on the FEAA website.