1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Examen Licență 2015

Examen Licență 2015

  Noutăți

 

În conformitate cu art. 11 din „Ordinul MEN nr. 183 / 2014 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație şi cu art. 9 din  Regulamentul privind examenele de finalizare a studiilor universitare de licenţă şi master în Universitatea din Craiova, examenul de licenţă constă din două probe, după cum urmează:

Proba 1: Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate

Constă în susţinerea unei probe scrisă, de tip grilă, ce se desfăşoară prin contact direct, nemijlocit prin prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen cu examinatul.

Tematica necesară pentru pregătirea probei scrise a examenului de licenţă cuprinde două părţi: cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe de specialitate.

Partea I: Cunoştinţe fundamentale

Este comună pentru studenţii tuturor programelor de studii de licenţă din cadrul FEAA. Tematica pentru pregătirea examenului de licenţă include cunoştinţe de la 8 grupe de discipline aflate în trunchiul disciplinelor fundamentale, comune tuturor programelor de studii de licenţă, şi este anunţată public, prin afişare la avizier şi pe site-ul facultăţii, în maxim 60 de zile de la data începerii anului universitar. Pentru anul universitar 2014-2015, cele 8 grupe de discipline fundamentale incluse în tematica examenului de licenţă sunt:

  • Economie;
  • Contabilitate;
  • Management;
  • Întreprinderea și relațiile sale cu piața;
  • Finanţe publice;
  • Finanţe private;
  • Statistică;
  • Informatică economică;

 Pentru fiecare din cele 8 grupe de discipline fundamentale este stabilit un colectiv de redactare a tematicii de licenţă format din cel puţin 2 cadre didactice care predau disciplinele din grupa respectivă la nivelul FEAA. Tematica elaborată trebuie însoţită de o bibliografie minimală şi nu trebuie să depăşească un volum de 25 pagini format A4, scris cu TNR, 12 pt. la 1 rd., pentru fiecare grupă de discipline.

La nivelul FEAA se constituie o comisie de validare a tematicii de licenţă pentru cunoştinţele fundamentale, care analizează tematica propusă la nivelul fiecărei discipline, face propuneri de eliminare a suprapunerilor şi propune aprobarea acesteia de către Consiliul Facultăţii. În baza tematicii aprobate, colectivul desemnat cu redactarea acesteia elaborează un număr de 400 de teste grilă având un răspuns corect din cinci propuse, repartizate uniform pe cele 8 grupe de discipline astfel:

Documente utile

Anexa 1 - Cerere lucrare de licenta

Anexa 2 - Conventie practica

Anexa 3 - Declaratie de originalitate

GHID EXAMEN DE LICENȚĂ 2015 (PDF)

 ec lic

Nr. crt. Denumire disciplină Nr total grile Cu 1 răsp. corect Aplicaţii
 1. Economie 50 44 6
 2. Contabilitate 50 44 6
 3. Management 50 44 6
 4. Întreprinderea și relațiile sale cu piața 50 44 6
 5. Finanţe publice 50 44 6
 6. Finanţe private 50 44 6
 7. Statistică 50 44 6
 8. Informatică economică 50 44 6
TOTAL 400 352 48

Testele grilă propuse vor fi publicate pe site-ul facultăţii sau editate sub forma unui volum, în termen de cel mult 90 zile de la începerea anului universitar.

Downloads Descărcați:(Linkurile vor fi active ulterior)

Manual proba de fundamentale 2015 (include și grile)

 

 

Partea II: Cunoştinţe de specialitate

Este diferită de la un program de studiu la altul. Tematica pentru pregătirea examenului de licenţă include cunoştinţe de la 5 grupe de discipline aflate în trunchiul disciplinelor de specialitate şi este anunţată public, prin afişare la avizier şi pe site-ul facultăţii, în maxim 60 de zile de la data începerii anului universitar. Pentru anul universitar 2014-2015, cele 5 grupe de discipline de specialitate incluse în tematica examenului de licenţă, pentru fiecare program de studii în parte, sunt:

Programul de studii: FINANŢE ŞI BĂNCI

  • Politica şi managementul financiar operativ al firmei;
  • Monedă, credit, bănci;
  • Buget şi fiscalitate;
  • Analiză economico-financiară;
  • Asigurări şi instituţii ale pieţei financiare;

 Downloads Descărcați:

Suport Examen Licență Finanțe - Bănci

Grile Examen Licență Finanțe - Bănci

 Răspunsuri grile | Rezolvări

Programul de studii: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

  • Contabilitate şi control de gestiune;
  • Audit;
  • Contabilitate bancară;
  • Contabilitate publică;
  • Analiză economicofinanciară;

 Downloads Descărcați:

Teorie Specialitate CIG 2015

GRILE CIG 2015

 

Programul de studii: MANAGEMENT

  • Managementul producţiei şi calităţii;
  • Managementul funcţiunii comerciale;
  • Domenii ale managementului;
  • Resurse umane şi comunicare;
  • Analiza mediului întreprinderii;

Downloads Descărcați

Cunostinte de specialitate MGMT 2015

Grile Specialitate  MGMT 2015

Rezolvări MGMT 2015

 

Programul de studii: MARKETING

  • Cercetări de marketing;
  • Politica de comunicare cu piaţa;
  • Domenii ale marketingului;
  • Managementul activităţilor logistice;
  • Analiza mediului întreprinderii;

Downloads Descărcați:

Teorie Marketing Specialitate 2015

Grile Specialitate Marketing 2015

 

Programul de studii: ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

  • Turism;
  • Managementul funcţiunii comerciale;
  • Comerţ şi servicii;
  • Managementul activităţilor logistice;
  • Analiza mediului întreprinderii;

Downloads Descărcați:

Teorie specialitate ECTS

Grile Specialitate ECTS

Programul de studii: ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE

  • Politici comerciale;
  • Economie mondială;
  • Comerţ internaţional;
  • Turism internaţional;
  • Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior;

 Downloads Descărcați:

Suport examen licenţă EAI

Grile Licență EAI

Programul de studii: INFORMATICĂ ECONOMICĂ

  • Baze de date;
  • Structuri de date şi programare orientată pe obiect;
  • Sisteme de operare;
  • Proiectarea sistemelor informatice;
  • Programare în Internet;

Downloads Descărcați:

Grile Specialitate IE 2015

Suport Examen licență IE 

 

Programul de studii: STATISTICĂ ŞI PREVIZIUNE ECONOMICĂ

  • Econometrie;
  • Sondaj şi anchete statistice;
  • Demografie;
  • Previziune economică;
  • Analiză economicofinanciară;

 DownloadsDescărcați:

Grile Specialitate SPE 2015

Suport Examen licență SPE

Programul de studii: ADMINISTRAREA AFACERILOR (Dr. Tr. Severin)

  • Managementul resurselor umane;
  • Tehnici promoţionale;
  • Comunicare şi negociere;
  • Managementul calităţii;
  • Analiza activităţii întreprinderii;

Downloads Descărcați:

Grile Specialitate AA 2015

Suport Examen licență AA


Pentru fiecare din cele 5 grupe de discipline de specialitate este stabilit cel puţin un cadru didactic responsabil cu redactarea tematicii de licenţă reprezentat, de regulă, de cadrul didactic care predă respectiva disciplină la nivelul acelui program de studii. Tematica elaborată trebuie însoţită de o bibliografie minimală şi nu trebuie să depăşească un volum de 40 pagini format A4, scris cu TNR, 12 pt. la 1 rd., pentru fiecare grupă de discipline.

La nivelul departamentului care coordonează activitatea respectivului program de studii se constituie o comisie de validare a tematicii de licenţă pentru cunoştinţele de specialitate, care analizează tematica propusă la nivelul fiecărei discipline, face propuneri de eliminare a suprapunerilor şi propune aprobarea acesteia de către Consiliul Facultăţii.

În baza tematicii aprobate, colectivul desemnat cu redactarea acesteia elaborează un număr de 400 de teste grilă având un răspuns corect din cinci propuse, repartizate uniform pe cele 5 discipline astfel:

Nr. crt. Denumire disciplină Nr total grile Cu 1 răsp. corect Aplicaţii
 1. Grup discipline 1 80 70 10
 2. Grup discipline 2 80 70 10
 3. Grup discipline 3 80 70 10
 4. Grup discipline 4 80 70 10
 5. Grup discipline 5 80 70 10
TOTAL 400 350 50

Testele grilă propuse vor fi publicate pe site-ul facultăţii sau editate sub forma unui volum, în termen de cel mult 90 zile de la începerea anului universitar.

În baza tematicii şi a testelor grilă propuse, proba scrisă pentru „Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate” din cadrul examenului de licenţă, constă în susţinerea unui test grilă format din 62 întrebări (32 întrebări din tematica disciplinelor fundamentale şi 30 întrebări din tematica disciplinelor de specialitate), distribuite pe tipuri de întrebări astfel:

  • cunoştinţe fundamentale: 28 întrebări cu un răspuns corect şi 4 aplicaţii. Întrebările cu un răspuns corect vor fi notate cu un punct, iar aplicaţiile vor fi notate cu 3 puncte fiecare;
  • cunoştinţe de specialitate: 25 întrebări cu un răspuns corect şi 5 aplicaţii. Întrebările cu un răspuns corect vor fi notate cu un punct, iar aplicaţiile vor fi notate cu 3 puncte fiecare.

Pe discipline, întrebările din testul grilă se vor distribui astfel:

Nr. crt. Denumire disciplină Nr total grile Cu 1 răsp. corect Aplicaţii Punctaj
Cunoştinţe fundamentale*
 1. Grup discipline 1 4 3 1 6
 2. Grup discipline 2 4 4 0 4
 3. Grup discipline 3 4 3 1 6
 4. Grup discipline 4 4 4 0 4
 5. Grup discipline 5 4 3 1 6
 6. Grup discipline 6 4 4 0 4
 7. Grup discipline 7 4 3 1 6
 8. Grup discipline 8 4 4 0 4
Total DF 32 28 4 40
Cunoştinţe de specialitate
 9. Grup discipline 1 6 5 1 8
 10. Grup discipline 2 6 5 1 8
 11. Grup discipline 3 6 5 1 8
 12. Grup discipline 4 6 5 1 8
 13. Grup discipline 5 6 5 1 8
Total DS 30 25 5 40
TOTAL GEN. 62 53 9 80

* Aplicaţiile din testul grilă aferente cunoştinţelor fundamentale pot să fie din oricare din cele 8 grupuri de discipline fundamentale.

În raport cu testele grilă publicate, aplicaţiile practice din testul de examinare vor avea datele iniţiale modificate. În plus, un număr de teste grile (reprezentând circa 15 - 20% din punctajul total) vor fi diferite de testele grilă publicate, răspunsurile la acestea regăsindu-se însă în tematica examenului de licenţă.

Pentru stabilirea notei finale se va utiliza următorul algoritm:

algoritm licenta

 

 

Proba 2: Prezentarea şi susţinerea publică a lucrării de licenţă.

Lucrarea de licenţă elaborată de către fiecare absolvent trebuie să reflecte nivelul cunoştinţelor practice acumulate de acesta pe parcursul studiilor universitare de licenţă.

Fiecare student aflat în ultimul an de studii are dreptul şi obligaţia de a-şi alege tema lucrării de licenţă şi cadrul didactic îndrumător, prin depunerea unei cereri (Anexa nr 1), avizate de cadrul didactic îndrumător, la secretariatul departamentulu până la data de 15 ianuarie.

Temele propuse pentru lucrările de licenţă vor fi aplicative, putând fi realizate în două variante:

-          prin documentare la un centru de practică (firmă, instituţie etc.);

-          prin documentare la bibliotecă şi în spaţiile de cercetare ale FEAA.

În momentul propunerii temelor, fiecare cadru didactic îndrumător va preciza varianta de documentare pentru fiecare temă în parte.

Pentru temele propuse a se realiza prin documentare la un centru de practică trebuie că existe un acord (convenţie) de colaborare între acesta şi FEAA (Anexa nr. 2), în baza căruia studenţii îşi vor realiza stagiul de practică. Denumirea centrului de practică în care se va realiza stagiul pentru elaborarea lucrării de licenţă, precum şi acordul de colaborare dintre acesta şi FEAA vor fi depuse la secretariatul departamentului până la data de 10 martie. În baza acestui acord, studentul îşi va putea efectua stagiul de practică, iar centrul de practică va furniza o dovadă (adeverinţă, fişă de prezenţă) din care să reiasă parcurgerea stagiului necesar elaborării lucrării de licenţă. Această dovadă, însoţită de acordul îndrumătorului reprezintă elemente obligatorii pentru înscrierea la examenul de licenţă.

Pentru temele propuse a se realiza prin documentare la bibliotecă şi în spaţiile de cercetare ale FEAA, cadrul didactic îndrumător, certifică parcurgerea stagiului de practică în interiorul FEAA.

După finalizarea stagiului de practică, lucrările de licenţă sunt depuse mai întâi la cadrul didactic îndrumător în vederea verificării originalităţii conţinutului acesteia. Termenul limită pentru depunerea lucrărilor la cadrul didactic îndrumător este 20 iunie. În momentul depunerii lucrării, fiecare student va completa o Declaraţie de originalitate cu privire la conţinutul acesteia (Anexa nr. 3).

Susţinerea publică a lucrării de licenţă se face în faţa Comisiei de licenţă constituite în conformitate cu prevederile Regulamentului privind examenele de finalizare a studiilor universitare de licenţă şi master în Universitatea din Craiova.

Structura recomandată de lucrării de licenţă:

 

Lucrarea va fi împărţită pe două capitole şi mai multe subcapitole şi paragrafe, dar nu mai mult de trei-patru grade de titluri şi se va întinde pe circa 30 de pagini redactate cu TNR, caracter de 12 pt. la 1 rând.

Elementele componente ale lucrării sunt:

a. Cuprinsul lucrării organizat pe capitole, subcapitole, paragrafe, cu indicarea paginii, care se va plasa la începutul lucrării, imediat după subcopertă.

b. Introducerea va pune în evidenţă importanţa şi actualitatea temei abordate şi eventual va fi justificată opţiunea pentru tema respectivă (1-2 pagini).

c. Capitolul 1 va cuprinde prezentarea generală a centrului de practică la care s-a elaborat lucrarea, sau prezentarea cadrului general şi a obiectivelor studiului ce urmează a fi realizat în cuprinsul a 5-8 pagini. În prezentarea centrului de practică vor fi avute în vedere cel puţin următoarele elemente: scurt istoric al centrului de practică, obiect de activitate (descriere produse, servicii oferite sau activităţi desfăşurate, poziţionare pe piaţă), principali furnizori, principali clienţi, principalii concurenţi, evoluţia principalilor indicatori economico-financiari în ultimii 3 ani (venituri, cheltuieli, profit, număr de salariaţi, active totale, capitaluri proprii, productivitatea muncii, diverse rate de rentabilitate etc.), perspectivele sectorului etc.

d. Capitolul 2 va avea caracter aplicativ adaptat la specific cu o întindere de 15 - 20 de pagini. În raport de tema abordată acest capitol se poate constitui fie într-o analiză la nivel macroeconomic (mezoeconomic) a fenomenului (procesului) cercetat, fie într-un studiu de caz pe exemplul unui operator economic (analiză la nivel microeconomic), fie o combinaţie a celor două. Acest al doilea capitol va conţine puncte de vedere personale, interpretări ale teoriilor şi a conceptelor abordate în lucrare, analize critice ale fenomenelor şi proceselor studiate, propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul cercetat.

e. Concluzii (pe parcursul a 2-3 pagini) în care, reluându-se unele idei şi puncte de vedere prezentate în conţinutul lucrării, vor fi puse în evidenţă cele mai semnificative aspecte reieşite din studiul efectuat.

f. Bibliografia studiată în vederea elaborării lucrării şi eventualele anexe.

Mai multe despre formatul lucrării citiți aici (începând cu pagina 7)

Share
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue, we’ll assume that you are happy to receive all the cookies on the FEAA website.