Burse de ajutor social ocazional - Semestrul I, anul școlare 2014 - 2015

Bursa de ajutor social ocazional, se poate acorda studenţilor bugetari, astfel: studenţi orfani, studenţi defavorizaţi din punct de vedere social, studenţi proveniţi din casele de copii, din plasament familial sau încredinţare, a căror familie nu a realizat pe ultimele trei luni un venit lunar net pe membru de familie mai mare decât 75% din salariul minim pe economie.

Actele necesare sunt similare cu cele detaliate la bursele sociale, cu specificaţia că venitul realizat nu trebuie să depăşească 675 lei.

Studenţii care solicită bursă socială şi îndeplinesc condiţiile şi pentru această formă de ajutor, vor depune un singur dosar cu actele specificate şi cereri pentru fiecare solicitare (bursa socială şi bursa de ajutor social ocazional). Studenţii care primesc bursă de merit sau cei care nu beneficiază de nici o categorie de bursă dar îndeplinesc condiţiile pentru această formă de ajutor vor depune dosare cu toate actele necesare.

NOTĂ: Actele se vor prezenta la secretariat în perioada 22 octombrie – 29 octombrie 2014. Dosarele se vor depune personal, numai cu actele complete.

După data de 29 octombrie nu se mai pot depune dosare de bursă socială. Vă rugăm să respectați acest termen.

Descărcați: Cerere acordare ajutor social ocazional

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue, we’ll assume that you are happy to receive all the cookies on the FEAA website.