1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer

Obiective

Logica eficienţei a atins şi funcţia publică, supusă unor reconsiderări la nivel european şi mondial. Programul urmăreşte să ofere specialiştilor şi responsabililor din domeniul public cele mai noi cunoştinţe şi experienţe de gestiune şi management specifice acestui sector într-un spirit de europenizare şi modernizare. Dezvoltarea abilităţilor pe linie de management al proiectelor, de comunicare şi relaţii publice, de marketing, finanţe şi contabilitate reprezintă cele mai importante obiective.

Cui se adresează cursurile?

Programul de masterat, Managementul Organizaţiilor Publice vizează în principal, dar nu exclusiv, următoarele categorii de personal:

  • funcţionari în administraţia publică locală;
  • funcţionari din diverse instituţii de interes public;
  • persoane ce activează în cadrul MAPN, MAI, MJ;
  • cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, inspectorii de specialitate;
  • persoanele ocupate în cadrul sistemului de sănătate.

Perspective de carieră

Conţinutul muncii în administraţia publică se îmbogăţeşte continuu, activităţile de rutină tinzând să fie înlocuite cu situaţii de muncă provocatoare şi complexe. Absolvirea acestui program de masterat stimulează cariera profesională în administraţia publică internă, constituind totodată, o rampă de lansare către instituţiile Uniunii Europene. În plus, cunoştinţele dobândite permit dezvoltarea unei cariere de succes şi în alte domenii de activitate.

Program de studiu MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR PUBLICE

PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Nr.

crt.

Denumirea disciplinei

Semestrul  I

Nr. de săpt.: 14

Semestrul  II

Nr. de săpt.: 14

C

Lp/p

Cr.

C

Lp/p

Cr.

 

Anul I

 

1

Teoria organizaţiilor

2

2

6

-

-

-

 

2

Contabilitate pentru manageri

2

1

6

-

-

-

 

3.

Drept administrativ

2

1

6

-

-

-

 

4

Gestiune financiară

2

1

6

-

-

-

 

5

Marketing public

2

1

6

-

-

-

 

6

Managementul instituţiilor publice

-

-

-

2

2

6

 

7

Managementul resurselor umane în administraţia publică

-

-

-

2

2

6

 

8

Mediul juridic comunitar

-

-

-

2

1

6

 

9

Managementul proiectelor

-

-

-

1

2

6

 

10

Comunicare managerială. Relaţii publice şi protocol

-

-

-

2

2

6

 

TOTAL

10

6

30

9

9

30

 

16

18

 

Anul II

 

1.

Politici publice

2

1

6

-

-

-

 

2.

Managementul strategic al organizaţiilor publice

2

2

6

-

-

-

 

3.

Managementul schimbării organizaţionale

2

1

6

-

-

-

 

4.

Dreptul mediului si al amenajării teritoriale

2

1

6

-

-

-

 

5.

Comportament organizaţional

2

1

6

-

-

-

 

6.

Managementul calității

-

-

-

2

2

6

 

7.

Elaborarea şi execuţia bugetului public

-

-

-

2

2

8

 

8.

Diagnosticul financiar al organizaţiilor publice

-

-

-

2

2

8

 

9.

Practică

-

-

-

-

6

8

 

TOTAL

10

6

30

6

12

30

 

16

18

 

Share

Utilizam fisiere de tip cookie pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna, prin personalizarea continutului si pentru a analiza traficul website-ului. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru, sunteti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord