50 de ani de istorie

50 de ani de învăţământ superior economic la Craiova

PRIMUL DECENIU, 1966-1976

Este 4 octombrie 1966 şi perimetrul Teatrului Naţional din Craiova, azi Teatrul Liric, se transformă într-o mare de oameni. În sala teatrului are loc deschiderea anului universitar 1966-1967. Cuvântul de deschidere aparţine rectorului Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Marius Preda, care, cu emoţie, va menţiona că România are acum cinci universităţi. Urmează ministrul învăţământului, academicianul Ştefan Bălan. Acesta, în intervenţia sa, se va referi şi la faptul că ʺ... înfiinţarea unei cetăţi a ştiinţei şi culturii este de acum un deziderat împlinit al aspiraţiilor care au încolţit în inimile oltenilor încă din anul 1848, cuprinse în Proclamaţia de la Izlazʺ. La deschiderea primului an academic al Universităţii din Craiova participă şi o parte din studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice.

În ziua de 5 octombrie 1966, primii 166 de studenţi, în majoritate olteni, trec pragul facultăţii de Ştiinţe Economice din Craiova. Sunt întâmpinaţi de prof. univ. dr. Constantin Botea, decanul facultăţii, şi de un corp profesoral alcătuit din câteva cadre didactice. Studenţii au fost înscrişi la forma de învăţământ de zi la una dintre cele trei secţii (specializări): Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor; Contabilitate; Economia agriculturii.

 Constantin Botea

 

 

Prof. dr. Constantin Botea

primul decan al facultăţii,

mentorul multor cadre didactice şi studenţi

 

 

 

Cel de-al doilea an universitar aduce mutaţii în oferta educaţională. La secţiile Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor şi Contabilitate se organizează şi forma de învăţământ fără frecvenţă. Evidenţele facultăţii consemnează un total de 608 studenţi. În continuare, timp de patru ani nu mai au loc modificări în structura secţiilor şi catedrelor.

PromaPromotieFoto

 

PrimaPromotie

În următorii ani ai primului deceniu, se produc puţine evenimente din zona structurării facultăţii şi restructurării ofertei educaţionale. Anul universitar 1971-1972 aduce facultăţii cea de-a patra secţie, Finanţe, şi forma de învăţământ seral. Începând cu acest an universitar, facultatea va organiza învăţământ de zi, fără frecvenţă şi seral la trei dintre cele patru secţii existente: Economia industriei, construcţiilor şi transporturilor; Contabilitate; Finanţe. În octombrie 1974, se realizează unificarea secţiilor de Contabilitate şi Finanţe.

Va rezulta o nouă secţie: Finanţe – contabilitate. La această secţie regăsim cele trei forme de învăţământ: zi, seral şi fără frecvenţă.

La sfârşitul primului deceniu, facultatea număra aproape 1800 de studenţi şi un corp profesoral alcătuit din 80 cadre didactice: 6 profesori, 12 conferenţiari, 34 lectori şi 28 asistenţi. Un număr de 34 cadre didactice aveau titlul de doctor în economie.

Urmează: Al doilea deceniu: 1976-1986